Aşa-numitul „profet al crizei”, Nouriel Roubini, omul care face calcule macro-economice impecabile însă nu şi-a putut salva propria firmă de la faliment (calcule într-atât de impecabile încât, vara asta, când a fost invitat în Romănia să şi le popularizeze, a făcut-o la un preţ prea mare, vreo 400 Euro, pentru ca să-mi pot permite să-l ascult), în sfârşit, Roubini, acest Hagi al pieţelor de capital, a mai comis deunăzi, într-un cadru restrâns, de data asta, nişte previziuni (detalii aici). Măreţe, ca de obicei.
Să-l ascultăm, nu însă înainte de a remarca modul „relaxat” cum au curs previziunile astea, cumva, amintind de momentul grotesc din cadrul unei petreceri intime, a lui Hitler, cănd acesta uimea grămada de domni papionaţi şi domnişoare delicate, servindu-i cu caviar şi vinuri fine şi servindu-le, între două linguriţe de caviar, câte o idee despre cum va hăcui şi va spinteca el cât de curănd la mama lor de evrei (la pg. 120-pentru cei ce vor să cunoască mai multă istorie, recomand aici, o carte destul de şocantă dar care trebuie citită, de cineva care l-a cunoscut personal pe Hitler).
Nu întămplător am adus aminte de Hitler pentru că, în speech-ul lui Roubini se regăsesc, ca şi în al lui Hitler, acelaşi cinism, aceeaşi cruzime, aceeaşi prostie; cum s-ar zice, marile minţi gândesc la fel. Să mă mai mir deci, că tot aud discuţia asta enervantă despre un nou război? Vorba lui Mircea Badea: domnule, normal ar fi să mă mir. Dar uite, nuş’ce am, că nu mă mir. De ce naiba nu m-oi mira, domnule? Nu ştiu, dar uite că nu mă mir. 
Prin urmare,
Nouriel Roubini, a organizat, miercuri seara, o petrecere la care şi-a invitat clienţii speculatori.
Şi-i zise Roubini din cimpoi:
„situaţia este groasă. Europa este ca o epavă, iar riscul destrămării Zonei Euro este considerabil”
Deci remarcaţi vă rog, o epavă. Nici măcar nu e o idee nouă, Europa e declarată „o ruină” de vreo 30 de ani, dar să trecem.
Asta nu înseamnă neapărat că Grecia şi Portugalia vor ieşi din eurozonă, ci că „Italia şi Spania vor avea această soartă, caz în care toată treaba s-a prăjit”. Evident, „destrămarea eurozonei va amărî întreaga lume”, a spus economistul.
Strategia principală a Fondului Monetar Internaţional şi a Germaniei este următoarea: „Menţin Grecia în viaţă atâta timp cât să salveze Italia şi Spania, şi când va fi mai mult decât evident că austeritatea nu mai poate avea succes, probabil într-un an, vor lăsa Grecia să intre în faliment”. Speranţa, mai spunea Roubini, este ca „până atunci Spania şi Italia să-şi fi revenit”.
Da, cinism cât încape, fără alte comentarii. Bun, observaţi totuşi, vă rog, lipsa de responsabilitate a personajului, de parcă previziunile astea ale lui, toate, inclusiv alea pentru care e plătit cu milioane de Euro (Euro, vorbă mare!) ar fi doar vorbe aruncate aşa, la o cafea, şi nu idei cu o presupusa coerenţă pe baza cărora eurocraţii ăia îşi construiesc strategiile.
Deasemenea, observaţi vă rog lipsa completă de logică. Păi vă întreb şi eu, dl Roubini, ca un om simplu ce mă aflu, pe dvs, un analist macrofinanciar: păi dacă medicamentul numit „austeritate” spuneţi că n-are nici o şansă să-i vindece pe greci, de ce presupuneţi că i-ar putea vindeca pe italieni? Aaaaa, nu presupuneţi. Bun, m-am lămurit.
Roubini nu este însă foarte încrezător că acest plan comun FMI-Germania are sorţi de izbândă. El crede că Grecia va intra în faliment, iar Spania şi Italia nu vor mai avea timp să se redreseze, ceea ce înseamnă că „eurozona este în mare risc de a se destrăma. Iar dacă se destramă, atunci toată lumea s-a prăjit”.
Potrivit lui Nouriel Roubini, singura speranţă de redresare este ca reformele să fie însoţite de stimulente fiscale şi monetare, ceea ce este împotriva culturii financiare germane, care se opune tocmai acestor instrumente.
Da, păi asta aşteptam, de la dl macrofinanţist, soluţii, şi uite, ce bine, le-am primit! Păcat că nu conţin nimic nou, soluţiile astea: aceeaşi mantră keynesiană, aceeaşi idee fixă cum că soluţia la recuperarea unor investiţii proaste, perdante (bula imobiliară spaniolă, irlandeză, etc) sunt alte investiţii,
stimulente fiscale şi monetare.
Şi dacă nici astea nu merg? Noi şi noi investiţii, înseamnă că n-am cheltuit destul. Şi, când atingem fundul sacului, ce facem? Păi stăm, cam ce face Obama în momentul ăsta, şi ne ocupăm de altceva, războaie, alegeri, tăiat frunză la căini, etc. Fără să observăm că asta ar fi trebuit să facem, de fapt, de la început: să fi lăsat falimentarii să falimenteze. Şi că, în loc să-i ajutăm, mai mult i-am încurcat, şi pe noi împreună cu ei, şi am contribuit la falimentul general. Dar lasă, că poate vine un nou război, şi nu mai observă lumea cât de proşti şi de cinici am fost.
Mai departe:
O altă soluţie propusă de Roubini este ca ţările solvente, dar care nu au lichidităţi, precum Italia şi Spania, să le primească. Se impun şi mecanisme de reducere a datoriilor ţărilor sau băncilor insolvente, precum Grecia şi posibil Irlanda şi Portugalia. În plus, ar mai fi nevoie de o recapitalizare rapidă a băncilor europene. În caz contrar, lipsa de credite se va accentua, şi nu va fi nici consum, nici creştere economică.
Deci iar investiţii, subvenţii şi alte credite nerambursabile. Parcă, încet-încet, încep să înţeleg de ce a dat firma aia a lui Roubini faliment. Şi de ce dăm şi noi, europenii. Şi să nu mă mai mir. Dar chiar deloc să nu mă mai mir. Păi dacă noi, la lipsa de bani, nu răspundem decăt tipărind alţi bani, la lipsa de lichidităţi, căutănd subvenţii, etc, asta se cheamă prostie. Şi asta nu înseamnă decât că o s-o tot ducem într-o eternă criză, de-acum încolo, mult şi bine. Sau cel puţin pănă om scăpa de profeţi din ăştia găunoşi.
Apoi Roubini vorbeşte despre reforme structurale pentru creşterea productivităţii. Şi în final, despre leadership politic, coerenţă şi înţelegere între cele 17 ţări din zona euro şi 27 din UE, în vederea unei mai bune cooperări economice, financiare, fiscale şi, eventual, politice.
Şhhhi trhhhhebui, drhhhhagi thhhovarhhhaşi şhhi prhetini, să colaborhhăm în continhuare, ţările ssocialisti, pientru prospieritati, înfrăţirii şi paşia întri popoarii! Da!! Aşa!! (aplauze furtunoase. Trăiască Roubini! Roubini şi poporul!! etc.)
P.S. Ştirea despre falimentul firmei Roubiniene e de aici:
Ştire mare pe Hotnews: Compania de consultanţă a lui Roubini (Dr. Doom adaug aici, pentru că nu e voie să menţionam numele în mass-media fără precizarea tâmpă că el şi nimeni altul este celebrul „Dr. Doom” şi fără explicaţia imbecilă, pentru ce îi zice aşa: „Pentru că a prezis…”)… În fine, să reluăm: firma de consultanţă a lui Roubini a fost scoasă la vanzare “din cauza pierderilor estimate la două milioane de dolari în acest an, potrivit CNBC, care citează surse apropiate situaţiei. Compania lui Roubini a cunoscut o ascensiune rapidă dupa înfiinţare, ajungând să aibă 85 de angajati, însă continua sa piarda bani…. Nouriel Roubini, care se află în Coreea în acest moment, nu a putut fi contactat, iar purtătorul de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze.” Dacă zice CNBC, probabil că aşa e…
P.P.S.-Hermann Rauschning – „Hitler mi-a spus”-Editura Lucman 2008, pg 120:
Deocamdată, nu ating acest subiect decât pentru a sublinia strania impresie pe care mi-a lăsat-o această gustare la Cancelarie: o masă frugală paşnică printre mobile provinciale, camarazi politici veniţi de pretutindeni, cancelarul marii naţiuni germane primindu-i familiar şi, în această atmosferă intimă, iată despre ce se vorbea: despre ucideri, revolte, închisori, asasinate şi spolieri!”
E adevărat, la Roubini, cocktailurile molotov sunt (sau urmează să apară foarte curând) câţiva metri mai departe, în piaţa Sintagma din Atena.
P.P.P.S. Mai există o variantă: că, poate, la petrecerea profetului crizei, vinul a fost, vorba unui „prozator etilist” român, alb, foarte bun, dar şi foarte, dar foarte, foarte, realmente foarte mult.
LivSTOmer 