China, sau cum, în realitate, după gard era Leo-pardul
Leo-pardul este un animaluţ drăguţ, una din BD-urile mele favorite. El încearcă mereu să evadeze, şi este însoţit în aventurile sale de un etern gardian care în mod etern încearcă (şi reuşeşte numai uneori) să-l prindă. Dar nu despre Leo vreau eu să vă vorbesc aici, ci despre nişte lucruri mult, cu muuult mai grave. Anume despre asta, din ziarul Capital:
La aproximativ 45 de minute de Shanghai se află ruinele părăsite ale ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai mare parc de distracții din lume. Acesta este doar un exemplu dintr-atâtea prin care China demonstrează faptul că piața imobiliară a fost clădită pe proiecte fantomă în care s-au băgat miliarde de dolari pur și simplu degeaba: resurse risipite, munca inutilă, bani pierduți, mulți din aceștia fiind pe credite. Spargerea bulei imobiliare din China este mai aproape decât credem. Semnale sunt.
Un studiu realizat de China Index Academy, o agenție imobiliară independentă, arată că prețurile medii din zona Shanghai-ului au scăzut cu 40% față de vârful din 2009, scriu cei de la The Telegraph.
Mai mult, pentru a avea o imagine și mai clară asuipra tabloului imobiliar din China, cifrele arată că în Beijing, de exemplu, s-au închis într-un an mai mult de o mie de agenții imobiliare din cauza faptului că vânzările au scăzut dramatic.
„Dezvoltatorii care odinioară vindeau proiecte în câteva ore, acum sunt disperați”, scriu britanicii, care observă că o companie care dezvoltă un ansamblu în Wenzhou a anunțat că oferă un BMW la un apartament vândut.
Cu toate astea, sunt analiști care încă mai speră că ceea ce se întâmplă acum în China nu este începutul prăbușirii pieței imobiliare, ci doar un fenomen. Asta pentru că, spun ei, milioane de chinezi care trăiesc în mediul rural migrează către orașe, fapt ce va încuraja construcția de noi și noi proiecte rezidențiale.
REUTERS: Galerie FOTO cu mega parcul de distracții abandonat
Pe de altă parte, americanii de la Forbes, scriu că în momentul de față, chinezii dispun de un stoc de 186 de milioane de locuințe, 49% dintre ele fiind construite după 1995.
Teza potrivit căreia mulți chinezi vor migra de la sate la orașe nu pare să se susțină. Un exemplu este cel al orațului Chongqing, care are 33 de milioane de locuitori. Aici, populația a crescut cu doar 1% în perioada 1997-2008, în timp ce „aria urbanistică” a crescut anual cu 12%. De asemenea, în Beijing populația a crescut cu 1% în aceeași perioadă, iar suprafața urbană a orașului a înregistrat o creștere de 9%.
Orașul fantomă în care prețul caselor a scăzut cu 70% în câteva luni
Prețurile apartamentelor din marile orașe au fost mult supraevaluate, în ciuda măsurilor restrictive impuse de guvernul de la Beijing.
De exemplu, proiectul imobiliar Jinxin Han Lin Yuan are locuințe al căror preț ajungea la 10.000 de yuani, în timp ce acum acesta este de 3750 de yuani.
Ordos, este cel mai cunoscut oraș fantomă. Aici a fost construit un campus, proiectat ca să găzduiască 2,3 de milioane de studenți, dar acum nu locuiesc decât maximum 30.000.
Publicața LA Times a găsit aici puțin cinci proiecte de infrastructură – pe care le califică drept „ridicole” -, finanțate de guvernul chinez, doar ”de dragul dinamizării și dezvoltării sectorului”.
CLĂDIRI FĂCUTE ÎN GRABĂ: Un bloc este demolat la doar câteva luni de la finalizare
Nu a trecut niciun an de când clădirea din imagine a fost construită în provincia chineză Zhejiang, că deja este demolată. Dezvoltatorii imobilului de 18 etaje se lăudau cu apartamente de lux cu vedere spre ocean, pe care le vindeau la aproape 600 de euro pe mp încă din 2009, înainte de a fi finalizate. Problema este că proiectul iniţial viza construirea unei clădiri cu 11 etaje şi nu de 18. În plus, construcţia a fost ridicată pe un teren incapabil să susţină atâta greutate.
Zhan, proprietarul unui apartament de la etajul 16, a plecat din locuinţa în care se mutase cu doar 17 ore în urmă. „Am cumpărat apartamentul datorită vederii frumoase. Păcat că nu se poate locui acolo. Se tot auzeau zgomote puternice, asemeni unor explozii. A fost înfricoşător. Apoi ni s-a spus că un pilon al fundaţiei s-a crăpat”, a povestit Zhan pentru China Daily.
Experţii au explicat că solul pe care a fost ridicată clădirea de locuinţe s-a scufundat pentru că nu putea susţine o greutate atât de mare, fiind vorba despre un teren asanat, de pe care a fost îndepărtată apa pentru a deveni construibil.
Clădirea a fost finalizată în ianuarie 2011, dar la scurt timp a început să se scufunde tot mai mult.
Conform calculelor LA Times, sunt cel puțin 1.700 de miliarde de dolari din bugetul guvernului chinez înghițiți de proiecte de acest gen.
Cei de la Business Insider au publicat în vara acestui an un articol în care arătau proiectele imobliare fantomă, mii de locuinţe în care nu stă nimeni.
Roubini: „Aeroporturi pustii şi autostrăzi către nicăieri”
Analistul economic Nouriel Roubini spunea de curând: Chinezii au construit enorm. Numai că acum au blocuri goale, aeroporturi pustii şi autostrăzi către nicăieri. Toate aceste proiecte duc la investiţii neperformante.
Conform unei anchete realizată în peste 30 de orașe mari din China, proprietățile imobiliare din 11 orașe au prețuri ce depășesc de la 30% la 50% un indice de referință care ține cont de 11 factori, printre care infrastructura și puterea de cumpărare.
Diferența ajunge chiar la 70% în unele orașe. Conform cifrelor oficiale, prețurile apartamentelor erau în luna octombrie mai mari cu 0,2% față de luna anterioară și cu 8,6% față de perioada similară a anului trecut.
Guvernul de la Beijing a început să impună măsuri împotriva creșterii prețului la apartamente încă din luna aprilie, una dintre ele fiind interzicerea băncilor de a acorda credite pentru cei care vor să-și cumpere un al treilea apartament.
_________________________
Cam asta e realitatea, pentru cei dintre voi (şi sunteţi incă mulţi) care încă nu ştiaţi. Ei da, China, aia pe care o admiră Ponta şi Bombo, de parcă le simţi balele curgându-le din televizor după banii chinezilor, da, China stă să cadă. Şi e gravă, treaba, băieţi şi fete, domnişoare şi domnişori. Cam cum mă simt eu unul citind asta?
Păi cam aşa:
Să vă explic partea tehnică, înainte de a vă pune aici încă un articolaş. Nu mă mai complic, deşi aş putea, că iniţial aveam intenţia, să mai pun titluri gen „Benzi desenate X” sau „Construcţii I”, pentru că deja ar deveni penibil. Dar mai urmează, be sure of it, şi acolo, nenumărate postări, pănă o să vă plictisiţi citind şi o să adormiţi cu capul pe taste (ohoooo, veţi adormi înaintea mea, vă a-si-gur!!).
Deci ideea care e….o mlaştină, de regulă, conţine mult mâl (nu e o glumă, mulţi pur şi simplu ignoră asta). Ei bine, când e asanată, sau cănd seacă în mod natural, mâlul ăla e evacuat pe căt posibil, însă şi posibilul acesta, având o limită, bineînţeles. Se poate face o îmbunătăţire a terenului, se pot injecta diverse care să îl întărească, însă aceste soluţii de regulă sunt extrem de scumpe şi mă îndoiesc foarte că drăguţii cu ochi în semilună (nu, dle Niţă, care eraţi picat în admiraţie acum vreo 5 luni pentru hotelurile de 20 de etaje ridicate în China în 10 zile, nu era vorba de arabi, ci de favoriţii dvs. Îi puteţi admira freza pre-şcolărească a dlui Niţă, precum şi ideile, din păcate de acelaşi calibru mic, aici) le-au aplicat, în acest caz sau în altul. Mă refer la:
Zhan, proprietarul unui apartament de la etajul 16, a plecat din locuinţa în care se mutase cu doar 17 ore în urmă. “Am cumpărat apartamentul datorită vederii frumoase. Păcat că nu se poate locui acolo. Se tot auzeau zgomote puternice, asemeni unor explozii. A fost înfricoşător. Apoi ni s-a spus că un pilon al fundaţiei s-a crăpat”, a povestit Zhan pentru China Daily.
Mai departe, neaplicănd soluţia mai costisitoare, sigur, era nevoie ca sarcinile, încărcările date de clădire, greutatea clădirii, să fie transmise terenului în mod eficient, adică în mod uniform, adică nu mai mult pe o latura şi mai puţin pe alta, de exemplu (cum probabil chiar a fost cazul), pentru că, dacă sarcina e aplicată neuniform, poţi să fii sigur că vei avea tasări diferenţiate, adică blocul tău se va înclina într-o parte şi se va înfunda în teren. După căte ştiu eu, teren „fost mlăştinos” înseamnă presiunea convenţională dată de teren Pconv=~50-90 kPa, zic şi eu aproximativ. Cum ecuaţia pe care trebuia să o rezolve inginerul cu ochişori alungiţi este Pconv > Gefectiv/Stalpa, unde Gefectiv e greutatea cladirii iar Stalpa e suprafata insumata a „fundului” piloţilor (clădirea era fundată pe piloţi), adică cu alte cuvinte să i se verifice această ecuaţie, şi cum datele de intrare erau că Pconv este foarte mic, iar Gefectiv, clădirea având totuşi, nişte prea-cinstite 18 etaje, era foarte mare, ce ar fi trebuit să îi rezulte de aici? Păi la naiba, ar spune nea Ion, român, chiar fără a fi un Corbusier, măcar, logic, matematic, rezultă că Stalpă trebuie să fie foarte mare, nu? Da. Păi simplu, în cazuri din astea, la clădiri de 18 etaje, Ion nici nu avea 1000 de soluţii la îndemână, nu? Nu avea. Trebuia să aleagă între două:
– piloţi, cum a ales inginerul Ciu, să-l numim aşa, care sunt mai simpli, sunt prefabricaţi, se montează în câteva ore, luându-i astfel ochii dlui Niţă care se poate nimeri să viziteze şantierul, şi sunt relativ ieftini.
– cealaltă variantă ar fi fost radier general: dar ăsta, deşi asigură o suprafaţă de rezemare mai mare (oricât de mare, îl putea face cât stadionul!) şi tasări uniforme (că d-aia îi şi zice radier general) costă puţin mai mult (da, dar Ciu e zgârcit, şi patronul lui şi mai şi…), e mai migălos de lucrat, necesită muncitori mai pricepuţi, desenatori buni pt. partea de proiect, şi deasemenea un mic calcul din partea lui Ciu.
Deci, de frică, din prostie, de lene, ce a ales Ciu? Păi ce-i spune şi numele: ciu-ciu, adică piloţi. Şi clădirea se va prăbuşi, garantat.
În concluzie, să ne mai lase dl Niţă, cu marii constructori chinezi, că e evident că şi ultimul meltean de la Cuca Măcăii (Cuca înţeleg că există în realitate, prin Moldova, iar Măcaia o fi vreo săteancă) ar fi construit mai bine.
Concluzia nr. 2: se aşteaptă cu nerăbdare intrarea Chinei în criză. Vreţi să vă dau motive bune, plauzibile, pentru asta? Un mic, scurt, dar costisitor război, în Iran, de exemplu (oficiali chinezi au declarat recent că vor susţine Iranul, une au multe interese economice, în caz de rezbel, probabil cu unicul şi proaspătul lor port-avion, abia lansat anul ăsta la apă).
Cam asta e criza, Obama a prelungit artificial agonia USA cu încă 4 ani, exportând toate problemele şi toxicităţile economiei americane către China, iar acum preşedintele din ţara lui Ciu e foarte supărat din cauza asta; Obama i-a văndut nişte obligaţiuni cu care el acum nu mai are ce face, pentru că nu mai valorează nimic. Şi e foaaaaaarte supărat. Poate chiar îndeajuns de supărat încât să declanşeze WW3, că oricum mare lucru nu mai are ce pierde.
Şi, între timp, noi, europenii, ce făceam, SarkoMerkel ce mai învârt? Păi deh, ca nişte birocraţi ipocriţi şi complet iresponsabili ce se află, uitaţi aici ce-mi făceau:
Europa de est săracă nu vrea să ajute Vestul bogat şi îndatorat
Planul de salvare a zonei euro decis la summitul de vineri al Uniunii Europene se loveşte de rezistenţă în Europa de Est, căreia i se pare o mare nedreptate să i se ceară să se sacrifice pentru ţările care încă se bucură de bunăstare mult mai mare, în ciuda munţilor de datorii publice pe care le au, comentează agenţia Associated Press.
Aceasta trebuie că este cea mai ciudată dintre întorsăturile de situaţie pe care le-a adus criza datoriilor: să li se ceară ajutorul polonezilor, cehilor şi altor est-europeni, care ani de zile au beneficiat de un ajutor masiv din partea Vestului. Acum li se cere să contribuie la un fond de urgenţă destinat ţărilor occidentale europene înglodate în datorii.
Planul UE: o glumă proastă
,,Trebuie că este o glumă proastă”, a declarat Jonas Vaicys, un profesor de matematică din Lituania, un stat din fostul bloc sovietic, care încă nu şi-a revenit după lovitura puternică primită în timpul crizei financiare din 2008-2009. „Lituania însăşi este pe cale să ceară ajutor internaţional, nu să doneze bani pentru nişte fonduri”, a adăugat lituanianul.
România şi Ungaria, salvate de îndatorarea la FMI
Planul decis la Consiliul European de iarnă include o contribuţie a statelor membre la FMI, în valoare de 200 de miliarde de euro sub forma unor împrumuturi. AP notează că într-adevăr cea mai mare parte a banilor va veni de la membrii uniunii monetare, dar că şi statelor non-euro li se cere ajutor.
Ungaria şi România nu pot contribui întrucât ele încă plătesc împrumuturile luate de la FMI pentru planurile de salvare din trecut. Şi Bulgaria, cel mai sărac membru al UE, spune că nu are nimic de oferit.
„Nu Bulgaria a provocat criza din zona euro şi nici nu va fi cea care să scoată zona din criză”, a declarat ministrul bulgar de Externe ,Nikolai Mladenov, miercuri.
Dar şi alte state ex-sovietice se văd acum în situaţia de a contribui prin intermediul băncilor lor centrale la fondul special de criză din cadrul FMI.Săracii nevoiţi să ajute Occidentul bogat
În ciuda anilor de progres economic, nivelul de trai din Europa Centrală şi de Est este în continuare cu mult în urma Vestului. Spre exemplu, Polonia are o datorie mult mai mică ca aceea a Greciei şi Italiei. Acest lucru se datorează însă doar faptului că statul nu oferă beneficii generoase pentru bunăstarea poporului său, beneficii care sunt văzute ca un lucuru de la sine înţeles în Occident.
Venituri şi beneficii mai mici
AP notează că salariile bugetarilor est-europeni, ajutorul pentru şomaj şi asistenţa pentru copii sunt o mică parte a celor din Occident. Orice încercare de a contribui la fondul de salvare a zonei euro îndatorate poate provoca o reacţie populară împotriva guvernelor, mai ales când propriile lor economii simt deja impactul crizei euro.
Cehia: Ar fi o iresponsabilitate să împrumutăm statele bogate
Premierul ceh, Petr Necas, se opune să contribuie cu aproximativ 90 de miliarde de coroane (3,5 miliarde de euro), atât cât a fost cerut ţării sale.
La rândul său liderul de la Praga, Vaclav Klaus a declarat că se opune să contribuiela fondul special din FMI. El a declarat că această contribuţie ar detriora situaţia datoriilor ţării, chiar dacă împrumuturile de la banca centrala pentru FMI nu vin de la bugetul de stat şi nu au consecinţe directe asupra datoriei de stat.„Ar fi o iresponsabilitate să ne creştem datoria publică, dând mai multe împrumuturi statelor cu datorii mari, lucru ce le-ar face doar să amâne găsirea unor soluţii reale” a afirmat Klaus, cunoscut pentru euroscepticismul său.
Slovacia: O tranzacţie stranie franco-germană
În Slovacia, Jozef Kollar, unul dintre liderii partidului de centru-dreapta din guvern, ,,Libertate şi Solidaritate” a spus că are o părere ,,generală negativă” despre plan, pe care-l califică drept o ,,tranzacţie stranie” urmărită de liderii german şi francez pentru a obţine mai mulţi bani pentru un fond de salvare al UE fără a trece prin parlamentele lor.
Liderii polonezi vor să ajute euro, poporul nu prea
Polonia face notă aparte. Premierul pro-european Donald Tusk şi banca centrală poloneză vor ca ţara să contribuie la fondul special. „Colapsul zonei euro ar fi un dezastru economic şi pentru noi”, a declarat şeful Băncii Centrale a Poloniei, Marek Belka.
,,Să plătim pentru luxul lor?”
Însă populaţia pare că are altă părere, notează AP. Tabloidul „ Fakt” a publicat în ultimele două zile articole pe prima pagină în compară salariile mici din Polonia, salariul minim fiind de 410 dolari pe lună, cu salariile de două sau trei ori mai mari ale grecilor şi italienilor. „Iar acum noi ar trebui să plătim pentru luxul lor?”, se întrebau jurnaliştii de la ,,Fakt” .
Adaug eu: Bulgaria? Păi bine băi, SarkoMerkelilor, care sunteţi, dacă aţi fi lăsat Seychelles şi Caraibele şi aţi fi mers şi voi, ca mine, astă vară, în vacanţă la bulgari, la Balcik, l-aţi fi văzut şi voi pe chelnerul de 55-60 de ani, tot numai un zămbet, care ne-a servit pe noi, şi care alerga ca titirezul, nu avea timp nici să respire, avea rufele la întins la 10 metri de ghereta lui de restaurant, dar nu din nesimţire, ci pentru că muncea de dimineaţă şi până seara şi ajunsese practic să locuiască acolo. Sau aţi fi văzut-o pe angajata lui, o băbuţă prăpădită, care căra în braţe teancul de şezlonguri pe care mie, bărbat de 1.80 m mi-ar fi greu să le car, tot pentru un biet bănuţ nenorocit, şi tot de dimineaţa şi până seara. Şi poate, dacă i-aţi fi văzut, v-ar fi fost ruşine să cereţi de la ei bani ca să-i salvaţi pe italienii şi pe grecii care vin la slujbă la 11 şi pleacă la 4, că trebuie „să se mai găndească şi la ei, nu tot mereu la muncă, şi iar muncă” cum zicea o grecoaică la tv.
Da. Astă seară, pe burtiera unei televiziuni, o altă ştire spunea cum un grec s-a declarat tată a 19 copii, da, 19, nu mai puţin, doar ca să le încaseze alocaţiile.
Nota bene: pe mulţi dintre romăni nu îi plâng, pentru că ei sunt, încă, mult prea mulţi dintre ei, teribil de corupţi, ca şi mulţi dintre bulgari, ceea ce îmi dovedeşte că, după atăta timp, încă nu pricep nimic din criza asta ce s-a abătut peste ei. Astăzi prietena mea îmi povestea cum un român emigrat în USA a venit să ofere un fel de bursă pentru un student de la facultatea unde învaţă ea, şi cum româno-americanul povestea cum rămăsese şocat atunci când un tânăr în costum Armani venise la el şi îl întrebase căt costă examenul pentru bursa respectivă. Tânărul în Armani nu mai avea chef să dea examenul, ca să nu mai înveţe, mi se pare normal; avea chef să îl cumpere.
Însă mie unul toate astea mi se par motive suficiente ca să mă simt aşa: